Mai sunt vreo 24 de ore si o eclipsa partiala de luna pana la intrarea in noul an. Sper ca va fi mai bun. De fapt, sa fac in asa fel incat sa fie mai bun. Nu ca 2009 a fost vreo dezamagire. Chiar am facut cateva lucruri notabile, dar simt ca trebuie mai mult. Nu de alta, dar am nevoie de mai mult.

Asa ca am costumul de revelion pregatit, obiectivul aparatului curatat si pe Laura alaturi. Ready, set, go! Piesa zilei e Summer Song, doar pentru ca nu exista videoclip la Trains [porcupine tree, my new obsession].

Merry Christmas

Craciun fericit tuturor

Ah, da.. au fost si poze

Si multumiri duble pentru Razvan care a facut un efort triplu aseara deoarece a trebuit sa isi rearanjeze tobele aseara dupa fiecare melodie. Si chiar in timpul lor. Sometimes it happens. Data viitoare proptim monitorul direct in toba mare. Sau venim cu niste cuie de acasa.

Cheers!

Sambata, intre 2 terase si prea multe beri, am dat de Sorin si Razvan de la Luna Amara si ne-au incurajat spunandu-ne ca e posibil sa putem intra chiar daca nu avem bilet si chiar daca lista de 150 de rezervari se completase.

A doua zi, in maxi-taxi-ul catre Cisnadie, am intalnit oameni faini si am mituit soferul sa ne duca pana la Cisnadioara si sa vina si la 23:00 sa ne ia de la concert. Pana acum, se potrivea totul. Am urcat pana la biserica, am facut poza in timpul soundcheck-ului si numaram din ochi pe cei prezenti. Cam multi.

Sorin insa ne linisteste si ne anunta ca vor intra intai cei cu rezervare si apoi restul. Un pitic mic si cu mania rock-ului a sarit de bucurie in adancul sufletului si de acum speram sa nu stam prea in spate. Ceea ce nu s-a intamplat.

Concertul a inceput pe la 20:30 si timp de o ora au cantat piesele de pe albumul nou (alaturi de Victor de la The Others).

Acustica ideala, sonorizare bestiala si chef de cantat. Pacat ca cei prezenti nu s-au miscat mai mult. Probabil erau multe persoane ce veneau la un concert Luna Amara pentru prima data. Sau poate nu stiau piesele. Pe la 22:20 se terminase totul

In fine.. la cat de bine au cantat, pentru mine ramane unul dintre cele mai faine concerte ale lor. Poate chiar cel mai fain. As fi vrut sa fi durat mai mult, sa-i fi auzit cantand Intunecare in biserica. Dar ar fi durat prea mult si trebuiau multi sa ajunga pe la cazari. Maybe next time >:)

Nenea soferu` a venit la 23:00 cum a promis si ne-a returnat Sibiului.

Ne vedem peste 1 an.

Iata si pozele

One for me, one for you:

….

Ne uitam la film, eu pe scaunul meu, ea pe al ei. La un moment dat, punem pauza, ne lipim scaunele, ne luam in brate, ne pupam etc. Hainele jos, stiam amandoi ce urmeaza. “Pentru frumusetea fazei” am inceput activitatea minunata chiar acolo pe scaune. Toate bune si frumoase pana cand marim ritmul, ca deh, e placut. In acel moment intra in scena o curea uitata de noi si de timp pe unul dintre spatarele unui scaun. Si se lovea catarama de bratul metalic in ritmul nostru anuntand cu surle si trambite ce facem noi in camera. De obicei sonorul muzicii acopera astfel de zgomote (si altele), dar acum nu mai era cazul. De oprit, nu te opresti ca iese scandal. De mutat pe pat nu merge ca strici momentul. Mai ales ca si acolo ai de dat chestii la o parte, aranjat, aruncat etc.

Drept urmare, nu mai poti iesi din camera si sa dai ochii cu celelalte doua persoane din apartament in speranta ca nu s-a auzit nimic (desi clinchetul metalic inca are ecou in capul tau). Mai ales cand e vorba si de parinti.

Asa ca pot sa spun cu mana pe inima ca am inteles in sfarsit de ce suntem incurajati de mici sa facem curat in camera. Poate fi foarte util uneori.

La interviul pentru job m-au intrebat care este cel mai maret vis al meu. Am raspuns sec “Sa ajung pe Luna”.
Poate am exagerat putin, poate nu. Insa trec printr-o perioada in care simt ca imi place ceea ce fac. Sau macar aproape tot. Parca nu-mi mai este frica de certuri, de restante, de vorbit mult cu parinti, de cadouri..

Am acumulat o oboseala ce parca nu vrea sa mai treaca. Totusi, sentimentul de implinire ma face parca sa pot duce mai mult (plus Laura care este un adevarat happiness provider). Si aceste lucruri faine ma ajuta sa nu mai adorm la filme Which is great. Da, stiu, ar trebui sa imi aduc aminte si ca nu mai avem mancare pentru animalele din arca. Voi profita insa putin de timpul si increderea acordate.

E grozav sa planuiesti potentiale excursii cu teme fotografice si aniversare cu bulbuci, chiar daca stai mai prost cu banii. Nici de asta nu prea imi mai este frica. Mi-ar fi probabil de lipsa de timp. Dar vad eu cum o rezolv si pe aia..

Pe curand

Eram azi la Chocolaterie si aveau acolo o frumoasa mini cascada de ciocolata. Atat de dulce incat voiam sa o si fotografiez. Intreb duduia de la stand daca e vreo problema daca ii fac poza, iar raspunsul a fost sec “nu se poate”. In primul rand pentru ca nu am voie sa fac poze standului sau produselor, iar in al doilea rand pentru ca politica mall-ului este fara poze in incinta acestuia. Lucru delimitat chiar de la intrare. Raman doar putin socat si ajuns la intrare, o intreb si pe tipa de la helpdesk de ce nu am voie sa fac poze in mall. “Pentru ca asta e politica managementului”. Bine, bine, dar de ce? Ea era de treaba, stia ca e o regula absurda, insa a incercat sa imi explice un scenariu legat de intentiile mele fotografice. E de bine, e de rau.. Daca vreau sa fac poze in scop comercial, pot lua legatura cu conducerea, daca nu, nu am voie. Practic (si cam astea au fost cuvintele ei), daca poza este reusita si o folosesc la vreun concurs ceva de pe urma caruia ma aleg cu ceva, Plaza Romania nu se alege cu nimic. Contraargumentul meu a fost publicitatea pentru ca spun unde fu creata minunata opera de arta, dar se pare ca nu ar fi destul. (In Ungaria am facut vreo 15 poze in mall si chiar s-a dat lumea la o parte ca sa iasa mai bine cadrul..)

Regula se aplica si daca vezi pe cineva mai cunoscut (am intrebat-o si asta). Chiar atunci cand plecam, Robinson Zapata intra. M-am gandit sa-l opresc pentru o poza, dar m-am gandit ca daca il vad malacii cu creier de gaina de la BGS pe Chucky ( ) s-ar putea sa reactioneze urat. Si cum instinctul meu protector a fost mai puternic, am zis sa ne multumim doar cu faptul ca Zapata a trecut la 2 metri pe langa noi.

In alta ordine de idei, in Sephora l-am vazut si pe Boc. A trecut chiar pe langa Laura, care s-a dovedit a fi mai inalta cu vreo 10 centrimetri decat primul ministru. Eu chiar crezusem ca fac astia misto de el, dar nu..

Si pe principiul “ai grija ce iti doresti..”. Ma tot gandeam ca ar trebui sa stau mai putin la calculator, ca ar trebui sa fac lucruri mai creative, lucruri care sa nu ma mai oboseasca teribil etc. Ei bine, dorinta implinita si surpriza zilei mele de nastere a fost un Nikon D80, cu obiectiv 18-135mm (& accesorii) pe care am ajuns sa il alint cu dragalasenie “Chucky”. Pentru ca de fiecare data cand vad ceva ce ar merita fotografiat am in cap replica “I wanna play”.

Stiu, ar trebui sa fiu uneori mai putin copil, dar o sa ajung si acolo. Am tot timpul. Asa cum am tot timpul sa fotografiez o furnica pe peretele opus camerei la lumina chibritului Bine, asta daca nu pleaca de pe perete.

Intre timp, am ajuns sa enervez pe toata lumea cu pozele pentru ca trebuie sa-mi uzez entuziasmul de inceput si vreau sa ii multumesc lui Dan ca ma lasa sa ii fac poze desi probabil vrea sa imi dea una de fiecare data cand aude clicul shutterului, Laurei ca inca nu imi da cu tigaia in cap, lui Silviu pentru ca ma invata multe lucruri si ca (inca) nu a obosit sa-mi repete diverse chestii si multumesc tuturor celor care au complotat cu bucurie si care au fost alaturi de mine zambiciosi si ciufuliti. Si lui Punky, bineinteles, pentru ca el ma suporta cu cea mai mare usurinta. Ori ii place asa de mult sa fie pozat, ori este complet indiferent fata de activitatea mea.

O sa tot incep sa pun pozele create de Chucky si sper sa nu uit sa mai scriu si din cand in cand. Sunt tentat sa pun numai poze, dar cred ca blogul o sa isi schimbe singur parola de admin si o sa refuze posturi noi daca nu zic si ceva. Comunicarea trebuie sa aiba loc pe toate caile, nu?

p.s. Primul meu shooting semipro la absolvirea Adrianei.

Si urmeaza cele din expeditia D-optzecistilor si D-bicentenarului din parcul IOR.