Am dormit

48 de ore de activitate cu 2-3 ore de somn. Merge doar cand faci ceva ce iti place. Altfel, esti doar un zombie. Sau asa am fost eu. Dar am reusit sa dorm intr-un cadru ciudat. Nici macar nu am avut muzica. Adica, a fost, dar parca nu a fost a mea, nu am auzit-o decat atunci cand m-am trezit. Era o piesa din CD-ul pentru Tai Chi. Se potrivea din parti pentru ca ma simteam ca o jucarie de plastic molfaita de un caine cu canini impresionanti.

Somnul m-a ajutat doar in materie de energie. Life-support type, ca tot m-am uitat la Star Trek recent. Si ma simt din ce in ce mai obosit. Uneori am impresia ca sunt absent, dar de fapt mi-as dori sa fiu absent, sa las fluxul de informatii sa treaca pe langa mine. Sa treaca departe de mine. Sa se duca in neant si sa ramana acolo in pizda ma-sii pentru ca mai am putin si imi ating limita rabdarii. Despre care stiu ca e destul de generoasa. Cam tarziu sa fiu prezent. M-am saturat sa traiesc un experiment care imi lasa senzatia ca n-o sa ma ajute prea mult o data ce se termina. Pentru altii nu e un experiment. Tot vreau sa ies din situatia asta. Pe oricare usa s-ar deschide prima. Acum doua luni nu credeam ca o sa bat la atatea usi sa vad care e deschisa. “Dear future me..”……..

Cand eram adolescent ma jucam [singur] de-a “ce ai schimba daca ai putea sa te intorci in timp? cum te-ai ajuta?”. Acest thing/item/nebunie/labirint/tornada tocmai a ajuns pe podium. Locul 1? Zece de Montreal ? Inca nu stiu. Da. Si o sa incerc sa zic nu stiu de cat mai putine ori. E groaznic. E ca picatura chinezeasca. It just won’t stop.

Si blestem momentul in care am invatat ce inseamna a somatiza. Durerea din gat nu vrea sa plece. La fel ca insomnia. Macar cea din urma poate fi inteleasa si de un copil de clasa a 2a.

Imi vin atatea cuvinte si expresii in cap si ma oftic pentru ca nu am cadrul sa le explic, sa le scriu, sa le dau un inteles fragil. Chestii precum nuc, yang yin negativ, ravasit, pauza, vreau…..

Sunt obosit. Ma duc sa ma lupt cu insomnia. Runda 3. Deocamdata are 2-0.