I thought i lost my crown. I had a dream, that i wasn’t the king of the castle. Of her castle. And it wasn’t even a fair fight.
And i tried to become king of another castle. But i realised that i lost my sword and shield in the first place. And i have to find them before i can be king again. Of any castle..
I’ve been lost in a maze for a while now. Feeling angry, lost, happy, at peace, joyful, powerless and more.
I see the path that i’ve chosen but it doesn’t feel like mine anymore. I can’t even touch it. But i see it. An illusion maybe? I don’t like not having the grip of control..
Somehow i have a smile that won’t go away. And i know one of it’s origins but the other[s] are hidden. I’m not sure i want to reach it.
let`s make bubbles, shall we ?
ma gandesc ce joc am jucat in care am infruntat vreo chestie de omorat si nu am reusit vreodata. sa fi fost aproape aproape sa o omor si sa reuseasca cumva sa se regenereze si sa se intoarca la lupta over and over and over again..
e prea obositor sa fiu atat de obosit. si cel mai mult urasc alternanta sentimentelor de bine/feel-good cu cele care ma intorc pe toate partile intr-un mod complet negativ.
nici chef nu mai am…
The sun is good. The sun makes me feel better. Now i need to get better. Read the rest of this entry »
48 de ore de activitate cu 2-3 ore de somn. Merge doar cand faci ceva ce iti place. Altfel, esti doar un zombie. Sau asa am fost eu. Dar am reusit sa dorm intr-un cadru ciudat. Nici macar nu am avut muzica. Adica, a fost, dar parca nu a fost a mea, nu am auzit-o decat atunci cand m-am trezit. Era o piesa din CD-ul pentru Tai Chi. Se potrivea din parti pentru ca ma simteam ca o jucarie de plastic molfaita de un caine cu canini impresionanti.
Somnul m-a ajutat doar in materie de energie. Life-support type, ca tot m-am uitat la Star Trek recent. Si ma simt din ce in ce mai obosit. Uneori am impresia ca sunt absent, dar de fapt mi-as dori sa fiu absent, sa las fluxul de informatii sa treaca pe langa mine. Sa treaca departe de mine. Sa se duca in neant si sa ramana acolo in pizda ma-sii pentru ca mai am putin si imi ating limita rabdarii. Despre care stiu ca e destul de generoasa. Cam tarziu sa fiu prezent. M-am saturat sa traiesc un experiment care imi lasa senzatia ca n-o sa ma ajute prea mult o data ce se termina. Pentru altii nu e un experiment. Tot vreau sa ies din situatia asta. Pe oricare usa s-ar deschide prima. Acum doua luni nu credeam ca o sa bat la atatea usi sa vad care e deschisa. “Dear future me..”……..
Cand eram adolescent ma jucam [singur] de-a “ce ai schimba daca ai putea sa te intorci in timp? cum te-ai ajuta?”. Acest thing/item/nebunie/labirint/tornada tocmai a ajuns pe podium. Locul 1? Zece de Montreal ? Inca nu stiu. Da. Si o sa incerc sa zic nu stiu de cat mai putine ori. E groaznic. E ca picatura chinezeasca. It just won’t stop.
Si blestem momentul in care am invatat ce inseamna a somatiza. Durerea din gat nu vrea sa plece. La fel ca insomnia. Macar cea din urma poate fi inteleasa si de un copil de clasa a 2a.
Imi vin atatea cuvinte si expresii in cap si ma oftic pentru ca nu am cadrul sa le explic, sa le scriu, sa le dau un inteles fragil. Chestii precum nuc, yang yin negativ, ravasit, pauza, vreau…..
Sunt obosit. Ma duc sa ma lupt cu insomnia. Runda 3. Deocamdata are 2-0.
Imi vine sa tip. De fapt sa urlu. As fi vrut ca lumea sa se fi intors cu susul in jos, macar puteam sa-mi ajustez reperele. Din pacate, sunt “doar” dimensiuni in plus. Si precum desenul animat si bidimensional, dimensiunea in plus e pur si simplu ceva ce nu pot pricepe. Si la care nu ma pot adapta. Feels like a certain kind of crap i’ve never felt before.
varianta scurta: a2a noapte consecutiva in care nu pot dormi.
Acum doua dimineti, Patrocle s-a trezit la 05:09 si a inceput sa planga ca vrea afara. Nu stiu cum m-am trezit, de obicei nu o fac. M-am ridicat sa ii dau drumul si a inceput sa urle. Tipic pentru el. Atipic pentru mine. Nu sunt obisnuit cu urlete de caine la ora aia. Totusi, cand am deschis usa de fier de la scara blocului, m-a lovit si am ramas impietrit. Era lumina, dar nu rasarise soarele. Era verde peste tot, nici nu puteam vedea blocurile sau masinile. Si urletele lui Patrocle au fost acoperite de trilurile asurzitoare ale sutelor de pasari ascunse in tot verdele ala. M-am simtit ca intr-un film de groaza. Pasarile? Oricum, ceea ce era ciudat era ca toate lucrurile alea mi-au transmis o stare de bine pe care am pastrat-o mult timp. Cam pana pe la 6, cand Patrocle a vrut inapoi in casa si a inceput sa urle de afara. Totusi, in minutele cat timp am stat treaz am fost linistit. “At peace” ar fi in engleza. Nu-mi vine pe romana acum.
Ca de obicei, vreau sa zic ceva si spun cu totul altceva. Desi in capul meu are toata relevanta din lume. De obicei cand ne certam, ma blochez si nu pot sa vorbesc. Si stiu acum ce fel de frica e. Si ma oftic pentru ca stiu ca am totusi incredere in noi. In tine, in mine mai putin etc.
Si acum ne-am certat si nu am vorbit pentru ca mi-a fost de doua ori mai frica. Stiu ca trebuia sa ma fi invatat pana acum, dar acum stau si mai prost cu increderea. Poate daca as mai fi infruntat verdele acela inainte.. Inima si acum imi goneste si desi sunt la a 7a ascultare, nu sunt semne de mai bine. Sper sa nu fie asa toata ziua. Nu de alta, dar nu vreau sa stiu cum ma voi simti in momentele de paranoia excesiva care ma apuca de ceva timp incoace. De la asta pornise totul azi dimineata. Paranoia. Si asta era exclusiv la mine. Si simt ca uneori trebuie sa fac lucruri, nu sa le zic, iar acum a fost unul din acele momente. Din pacate, nu l-am nimerit. Au mai fost momente pe care nu le-am nimerit si ghici ce: intru intr-o hora vicioasa alaturi de prietenele mele, paranoia si increderea.
Te-ai trezit, asa ca o sa ma opresc aici.
mi-am luat prea multe teme pentru saptamana asta. desi nu ma obliga legea 
bine ca m-am trezit la timp si le-am ocolit sau amanat. saptamana viitoare trebuie sa fie neaparat libera. legislatia ma asteapta. visez la un weekend liber. visez cam mult.
Sa incep cu ciudatenia Internetului. Inteleg ca sunt cam imatur uneori, dar chiar asa ?
Apoi, ai ajuns la facultate, ai nevoie de un pix. Poti sa ceri unul, sa-l imprumuti putin. Nu-i nevoie sa-l furi. Chiar asa de afectat de criza sa fii sa furi un pix? Stiu ca arata bine ca doar era pixul meu preferat..
Dar mai ales pentru tine 
Ma tot gandesc la postul asta de ceva timp si m-am hotarat sa il pun in sfarsit in pixeli. Nu de alta, dar am prostul obicei sa uit idei care imi par bune la un moment dat daca nu ma apuc de ele.
Mai am nitel si termin anul al 2lea de facultate si simt nevoia sa amintesc de profesorii pe care i-am intalnit pana acum. Profesori in adevaratul sens al cuvantului, dascali si pedagogi, oameni de la care am avut ce invata si care au stiut sa comunice cu elevii.
pentru Laura, cu dedicatie. Spor la planul de interventie pentru rahatul de examen!
Love,
Cata
Il stiu de mult, dar nu am apucat sa il ascult mai bine. Nu a iesit prea mult in fata asa ca nu e foarte cunoscut. Dar la el in Regat e chiar foarte cunoscut. Poate ii prind vreun concert ca tare bine ii sta cu Eric Clapton second guitar, Sting backing vocal si cu Phil Collins la tobe.
