Cine ar crede ca poti sa spui de mai multe ori pentru totdeauna si niciodata despre exact aceeasi chestie ? Nu sunt o persoana constanta, niciodata nu mi-am propus sa fiu, dar uneori… as vrea. Mi-am pus intrebarea ce fac in perioada asta. Nu prea multe, doar proiecte care roiesc si eu le fac pana la un punct rezonabil, din care pot sa spun ca l-am facut si daca e nevoie vreodata sa le termin le voi termina. Am baut si fumat peste masura, si stomacul imi aduce aminte zilele astea ca e sensibil si are nevoie de putina grija din partea mea. Dar pe masura ce trece timpul ma trec din nou fiorii eu-lui ala care da fiori altora. Care se avanta nu spre un tel de viata, ci prin ochi direct in creierul tau. In locul unde ma simt cel mai in siguranta, in care nu trebuie sa ma ascult pe mine. Chiar daca absenta ta si a confirmarii ideilor mele ma apasa ca niste haine udate de o ploaie de primavara. Tremur putin, si din cand in cand apa rece ma trezeste. Si atunci ma intreb ce caut aici, de ce nu sunt unde imi este locul. Sunt un refugiat, incercand sa scap de mine, si totusi purtandu-ma peste tot. Si imi soptesc ca pot fi absolut orice, sau macar altceva, dar ar fi atat de gresit. Pentru ca e ca si cum ai spune o poveste frumoasa dar care mereu se termina altfel. Iar atunci cand te ridici de la foc, povestea ramane in urma, si esti iar fara concluzie, pentru ca nici macar povestea nu ai mai putut sa o respecti. Ma mangaie doar gandul ca deja nu mai pot fi sigur cu ideea de niciodata. Intr-o lume imperfecta nimic nu e mai perfect decat faptul ca nu poti fi sigur pe nimic. Ca ai datoria sa te bucuri de fiecare clipa si ca atunci cand cazi ai acele clipe in buzunar sa te mangaie si mai mult ca sigur nu va atarna la fel de usor buzunarul peste o zi. Sau peste alta cantitate de timp de care iar… nu ai voie sa fii sigur. Si totusi mai stau putin prin mintea ta. Asa cum mi-am construit-o in panza mea de amintiri. Chiar daca e o iluzie, multumesc. Inca nu am capacitatea sa ma plac prea mult. Noapte buna, oriunde ai fi.
