Nu stiu daca chiar inaintez, dar toti avem un drum, nu ? Si chiar daca nu inaintez, sunt pe el. In cel mai rau caz ma abat de la el, dar in continuare este al meu, ca sa am de la ce sa ma abat. Sunt… abatut. Putin nostalgic, putin obosit, prea putin din toate. S-au schimbat multe in jurul meu, trec printr-o schimbare care nu stiu inca unde se va opri. Si de ce va fi manata. Dragoste, lacomie, orgoliu, grija, dorinta de cunoastere. Desigur pun dorinta de cunoastere ultima ca doar sunt in sesiune, nu vreau sa aflu foarte multe atata timp am cu ce sa-mi umplu creierul. Mi s-a spus ca m-am instrainat. Foarte adevarat, dar regretul exprimat e mai mult felul meu de a recunoaste schimbarea din mine. Nu prea ma intereseaza. Iar lista lucrurilor care ma intereseaza s-a scurtat considerabil datorita unui sentiment de nu se poate. Si atat. De ce ? Pentru ca asa trebuie. Cine spune ca trebuie ? De ce ? Cine-mi ofera garantia ca asa trebuie ? Dar ce vorbesc, sunt barbat, barbatii nu cer indicatii cand pornesc la drum. Vor veni alte lucruri care ma intereseaza, stii ca gandesti prea mult atunci cand recunosti tipare si anotimpuri in ceea ce simti. Deocamdata nu am nici spre ce sa cer indicatii, sesiunea asta reprezinta o pauza din multe puncte de vedere, si toate planurile sunt amanate. Va veni si randul lor, pentru ca e timpul. Astept doar… un cuvant.
