Before I forget

Cunoscatorii vor sti despre ce este vorba… Inchizi ochii doar o secunda, cea in care te arunci, si incepi sa cazi… si ii deschizi si vezi lumea de sus, de pe un nor, prin un nor, de sub un nor… si totusi postul asta este despre viata din nori, de undeva de sus, din gandurile tale, uneori din gandurile altcuiva. Doar uneori… deh, cum ne-o fi norocul :)

In continuare nu pot sa inteleg cum unii se pot plictisi cand nu au pe nimeni in preajma. Eu definesc ideea de plictiseala exclusiv cand e provocata de cineva, cand o persoana vorbeste prea tare ca sa poti gandi tu sau cand se intampla ca tu sa vrei sa o asculti. Poate sunt eu construit prea spatios, prea plin de cotloane de-mi permit sa ma pierd in felul in care ma pierd… dar e placut.. chiar daca azi mi-e nitel rau si mai degraba m-as pierde in cotloanele altcuiva… cat sa nu fie gandurile mele acum. Dar pentru asta trebuie sa am rabdare… care nu are legatura cu capacitatea de a nu te plcitisi. Un zambet am totusi pe fata. Da, ceva in mine e bine… asta-i tot ce conteaza in secunda asta. Dar nu am mai fost de mult asa de obosit. My point ? None. Totul incepe sa fie viu cand inchizi ochii si-ti faci curaj.

You know what they put in the water, don’t you? Fluoride. Yeah, fluoride — on the pretext that it strengthems your teeth! That’s ridiculous. You know what that stuff does to you? It weakens your will, destroys your capacity for free and creative thought, and makes you a slave to the state!

This time I’m chasing my own dreams to catch… Mereu inchid ochii cand incepe melodia asta, imi sugereaza multa liniste sufleteasca. Azi nu stiu de ce dar aveam nevoie de o asemenea melodie. In parte stiu de ce, dar senzatia scapa nitel din frau. E o stare, e acolo, si am avut nevoie de o tigara azi dimineata ca sa o ametesc nitel. Ma las, ma las… dar azi dimineata nu mi-a pasat. Pur si simplu era o stare concentrata in simplitate…. in simplitatea acceptarii ideilor in sistem. Poate ne strofocam prea mult uneori cand e vorba de idei simple. Un gest simpatic a fost si cand am aprins focul de la aragaz cu tigara. Pentru ca vroiam ceai si pentru ca nu stiu sau nu pot sa folosesc dracia aia de aprinzator.

Ma incearca o stare de oboseala. O fi primavara de vina… moleseala cerebrala ma apuca rar, imi place sa fiu tot timpul ocupat, chiar daca rar invat sau fac ceva util pentru societate. Imi hranesc sufletul, poate oi reusi sa hranesc si pe altii… oare cate pot sa pun in carca anotimpului? Frumos ar fi tot. Sa ma eliberez de resposnabilitate. Dar nu sunt o fire care poate sa renunte la responsabilitate… pentru ca ea imi alina golul din piept. Si uneori lupt mai mult pentru cuvinte decat pentru gol. Sunt doar confuz, obosit, ranit, doborat de primavara… si tot ce am nevoie este o sora medicala… care sa ma asculte.

Dar pe langa asta, totul e ok, a inceput scoala si am activitate, mai fac cate un mic lucru pe ici pe colo. Trebuie sa scot o groaza de idei si planuri de la naftalina, senzatiile se le scutur de praf… doar a inceput primavara. It’s time to be myself. Cu tot ce inseamna asta.