Before I forget

Google-ul clar mai stie. Cu versuri incomplete dar mai stie. Am ajuns la concluzia ca mai stiu prea multe. Si ar trebui sa mai uit. Sa mai sterg cu radiera. Nu se mai poate asa. Intervine un soi de oboseala. Si am nevoie de energie… poate ca sa o dau mai departe… poate ca sa invat. Nu m-am hotarat. Ma gandesc ca poate e vina mea, ca fac eu ceva, controlez cumva toate astea cu niste fire invizibile. Desi nu, chestiile pe care le controlez eu nu ma infurie. Si am avut si nervi la un moment dat. Asa ca mi-am facut dreptate. Si poate am pierdut. Desi… mare paguba. Sau o fi mare, nu ma pricep. Principiul din spate ma omoara. Probabil ca pentru ca am inceput sa am idei fixe. E si asta un semn al maturizarii. Obtuz.. nu inca. Desi va trebui. O data ca sa ma pot intelege cu cei din jur si in al doilea rand ca sa capat sau recapat farmecul idiot masculin de a nu intelege. Nu vreau sa ofer sanse mai mult decat trebuie. Mai ales ca existe persoane care merita, asa ca ma concentrez pe ele. Ce atata umanitate ? Nu vreau sa devin atat de gri. Nu pot sa ma prefac. Desi in unele momente e atat de bine ca nu fac asta… Buuun… un examen down… 3 si un colocviu to go. Incredibil cate chestii se pot gasi in sesiune de facut. De citit. De configurat. De mers. De atins. Ok… cred ca am facut si o boroboata azi dimineata. Cred ca trebuia sa mai trimit un mesaj. Am cautat cuvantul in dictionar… si era opusul a ce am inteles prima oara. Ups. Data viitoare sa nu ma prefac ca stiu o limba mai bine decat o inteleg. But it was supposed to be nice. Si nu fac chestii din astea de obicei… dar. Dar :) Nu aveam chef sa scriu aici. Doar sa ma manifest. Inca sunt incoerent. :P

Senzatii de deja vu… multe. Unii presupun ca sufletele noastre isi vad viata inainte de a o strabate, altii ca subcontientul nostru analizeaza posibilitatile in somn dar le retinem doar la nivel de subconstient. Iar cand se intapla… incepe acea nebunie cu nume cu iz de croissant. Eu am jurnal… in care scriu multe chestii… multe ganduri, zise, scrise, nezise, subintelese, zbierate in interior, tremurate, gatuite sau pur si simplu infipte in gandirea mea de cine stie cand. Ieri a fost o zi in care am simtit neasteptat de multe astfel de intamplari… de la mesaje pe mobil pana la o atingere care mi-a facut toata mana sa tremure… ieri am vorbit mult de amintiri, de cum ele se leaga laolalta cu mirosuri, gusturi, sunete, atingeri… samd. Chiar daca priveam parca undeva in interiorul oamenilor si stiam ca nu era asta… nu amintirile au functionat… ci pur si simplu senzatia ca stiu ce urmeaza. Si chiar am stiut… si rele si bune. Si nebunii si retrageri. Pur si simplu imaginatia mea a functionat dupa alte reguli… lumea intreaga a functionat dupa alte reguli. Iar eu ma simt confuz, fiecare clipa are doua batai de ceas, una afara si una in mintea mea. Nu am mai fost demult asa de nesigur… si se pare ca fiecare zi mai aduce ceva care sa-mi demonstreze ca inca nu s-a terminat. Ieri era cat pe ce sa sa scriu aici povestea vietii mele, versiunea abreviata, ca sa stiti cu cine aveti de-a face. Dar poate e prea mult. Si poate unii se vor speria. Poate cei care nu-si stiu importanta in lumea mea. Mai bine raman in continuare invaluit in ceata din poza… pana si poza asta pare sa aiba doua tic-tacuri ascunse in ea. Astazi nu sunt fericit… si am hotarat ca azi nu se va intampla nimic. O sa dorm si o sa tac. Si o sa rad in o zi nemotivat.

E doar un vers… nu ? Si totusi… cata agitatie, cata nebunie in senzatie… de ce merge ?… de ce asa ?… de ce acum ? sunt intrebari care ma bantuie… poate ar fi mai interesant sa aflu de ce vreau sa stiu. Cum era ? “Cum se numeste pomul care fac ciori, taticule ?” :)) La ca ti-ar folosi sa stii asta fiule… nici nu stii de ce esti aici… copilarie… cat de departe e… si totusi cat de sclipitoare, cat de utopica, pentru ca e totul grupat asa frumos pe gramajoare de amintiri… am o memorie fenomenal de buna cand e vorba de oameni… imi aduc aminte gesturi, rasete, sclipiri, forme, voci, tonuri, atingeri cu miile… si cuvinte, dar de ce mereu ajungem la asta ? de ca mereu ma impingi inspre cuvinte ? Ca stiu ca un om poate arunca o mie de cuvinte, dar apoi un gest final poate fi simtit mai tare decat toate acele o mie de cuvinte la un loc… unul mic… mic cat un tremur de pleoape. Am vazut aseara un film.. va las pe voi sa ghiciti care… iar apoi ma gandeam cam ce as vrea sa dispara din amintirea mea… si am cateva momente… dar stii cum e…. mai intai il vezi numai pe alea pe care le-ai face altfel… mai intai unul. Unul dragut si probabil cu cineva chiar iritant de dragut. Si apoi vine avalansa… si aia… si aia. si mai ales aia. Dar apoi blocaj provocat de prea multa nesiguranta. Nu.. numai ala dragut… ne rezumam numai la el… pe ala il vrei… vrei sa ramana in mintea ta si clipa la fel de iritant de dragut ca si persoana, ca sa ai pe ce sa te oftici in clipa in care stai si te plictisesti invatand. Si sa ai cu ce sa compari ce esti acum cu ce erai acum 5 minute, 15 tigari, 90 de litri de benzina, 7234 de beepuri, 35 pixuri, 355 de posturi, 300 saruturi, 9200 de baitai de peoape, 5,7 cm de lungime a parului si 2411 samburi de harbuz inghititi… si oricate alte momente mai poti gasi. Dar apoi am intrat in starea aia crunta… in care mi-am adus aminte lucrurile mari care au dat forma la ceea ce sunt acum, la enunturile reale ale temerilor mele. Sunt mari acele momente ? Mai mari decat mintea mea ar putea suporta uneori. Dar apoi, asa cum fusese mintea mea invatata pe parcursul filmului am inceput sa le unesc cu altele, ca in jocurile alea cu puncte numerotate de cand eram mici si desenam iepurasi si Mosi Craciuni. Si desi ambii au ajuns doar niste reprezentari… aminitirea calda a lor ramane. La fel ca si acele amintiri. Desigur nu trebuie taiate toate…. ba chiar mai mult… iti dai seama cum le poti reprezenta acum, cand privesti de la capatul in continua miscare al sinei. Din neputinta inveti sa absorbi puterea celor care tin la tine… sa ajungi dependent de ea. si sa inveti cum sa o dai mai departe. Rece fiind inveti sa vrei mereu cele doua palme fierbinti in jurul obrajilor… si firul ala roscat care se legana incet in fata unor felinare verzi. De ala ti-e tare dor. Chiar daca lumea se crapase in doua, fix in mijloc, chiar acolo unde a durut mai tare, in locul incare nici una dintre parti nu mai putea sa o traga pe cealalta. Senzatiile alea au fost demult, si, desi depasite, ele exista in mine si mirosul lor ma imbata prin faptul ca le-am meritat. Si bune si rele… ele sunt normale… e la fel de natural pentru noi sa o dam in bara sau sa reusim. Stiu definitia asta de mult dar tot ma chinui sa nu uit. Si karma isi pastreaza sensul de stare… de ce le merit ? Pentru ca am fost acolo… pentru ca a meritat… si toate rahaturile care nu ar fi trebuit sa se intample isi gasesc sensul in ideea ca s-au intamplat deja si sunt deja o parte din mine. Si se vor intampla in continuare… singura putere a mea fiind aceea de a ma asigura ca nu trec pe langa mine. Si in linistea pe care o voi simti voi sti ca e singurul lucru care conteaza. Amin.

- I don’t see anything I don’t like about you.
- But you will! But you will, and I’ll get bored with you and feel trapped, because that’s what happens with me.
- Okay.
- Okay

A da… cica se poarta un joc pe bloguri. Sa spui 5 chestiii ciudate la tine si sa dai mai departe tema asta la altii. Deci:

Am jurnal. Si nu ma intereseaza sa-l vada nimeni, indiferent de cat apropiata o simt pe acea persoana. (1) Devine repede stufos, scriu mult in el, il ard cand il termin sau imi vine mie… (2) scriu cu 3 culori in el. (3) Folosesc ocazional si colaje. (4) Sunt dependent de el si simt nevoia obsesiva sa scriu in el in cele mai bizare situatii. si se intampla sa las anumite situatii balta doar ca sa plec sa scriu in el (5) That was easy. ;)